Amestecate- Bruce Lee, Transnistria, Mandrie si beton

Texte sursa: http://casajurnalistului.ro/bruce-lee-regele-canalelor/
                    http://casajurnalistului.ro/transnistria-republica-torturii/
                    http://www.mandriesibeton.ro/povestea.php

Sunt cateva texte care sunt in mare parte citate, superscriitorii fiind mai degraba supertranscriitori.

Primul e despre un tip care oranduieste aurolaci (Bruce Lee, regele canalelor), al doilea despre mafiotii din Transnistria (Transnistria, republica terorii) si al treilea (Mandrie si beton) despre romani care lucreaza in strainatate si care din ceva motiv si in 2014 par exotici pentru alti romani. Textul cu Transnistria mi se pare ca are cele mai OK merite jurnalistice.

Superscriitorul cu regele canalelor merge pe aceeasi linie (si acelasi vocabular) ca toti ceilalti care au vorbit despre oamenii din canale/aurolaci. Anume ca acestia au fost "avortati" de sistem. Din ceva motiv, metafora asta obosita a statului-pantec care avorteaza nedoriti nu iese nicicum din imaginarul reporterilor/documentaristilor romani.

Sub Gara de Nord trăiesc copiii avortați de societatea românească după revoluție. S-au făcut mari și au clădit un imperiu subteran, cu legi și ierarhii proprii. Trăiesc din droguri și sunt distruși de droguri.

 Apoi e exagerarea cu imperiul, care e asa o marca a low-brow-ului jurnalistic romanesc. Exista un imperiu al drogurilor, avem imperii ale coruptiei, imperiul lui Voiculescu, al lui Tiriac si chiar al lui Boscodeala. Si mai e si observatia exotica cu legile proprii, care de 10 ori pe an e mentionata cand vine vorba de satrele de tigani care-si marita copiii la 12 ani. E asa o falsa febra antropologica in a observa triburile astea care au fost mereu, de fapt, foarte transparente. Dar cum altfel sa scoti o superscriere?

E un citat dintr-un boschetar care se incheie cu:

Dacă vedea pe unul desculț, să mor eu, îi lua papuci. Se băga dacă se lua poliția sau vreun șmecher de noi. I-a alungat pe toți bulangii care veneau și luau copii mici de-acolo. Îi spuneam toți tată.

Autorul pune ultima propozitie in bold pentru a inchide cercul cu avortarea, totusi boschetarii si-au gasit un parinte dupa ce-au fost avortati de sistem. Achievement stilistic unlocked, ce sa zic.

O pensionară din apropiere își face cruce. Vai de capul nostru, Doamne…

Pastila necesara de observatie pan-generationala din care batranii nu ies vreodata foarte bine.

Nu inteleg fascinatia descrierilor consumului de aurolac, e o chestie de fapt divers pentru oricine se plimba pe strada. Ma rog, poate nu pentru un anumit tip de elite autogenerate care umbla prin Eden sau cum se numeste chestia aia.

In rest, citate (unele interesante) dintr-un boschetar egomaniac care arata ca un figurant din Mad Max. Unele citate mie-mi suna cam prelucrate si un pic imbunatatite sa sune a pastile de critica sociala, dar ma gandesc ca si un aurolac cu HIV care locuieste in canal poate spune chestii la nivel de studenta la SNSPA sau logica House of Cards. Gen

"N-ai ce să-mi dai. Eu nu primesc cadouri, nu primesc nimic degeaba. Eu știu că dacă primesc ceva trebuie să-ți fac o favoare și dacă-ți fac o favoare devin corupt."

Dar daca e intre ghilimele, asa a zis boschetarul.

****
Femeia s-a întors cu banii, dar i-au spus că ăștia au fost pentru eliberarea ei. Pentru a lui, au trebuit să dea și un Jeep bengos.

Asta pot intelege, de ce sa ceri un Jeep de belea cand poti cere unul bengos? 

I-am luat de acasă, din orășelul Ștefan Vodă, unde au o curte umbrită de frunze late, cărnoase, de viță-de-vie și un cireș uriaș din care au cules câteva fructe pentru Vitalie.

Niste elemente de interes uman, recte frunze carnoase si ciresul urias. Incet, incet datele se pun la cap la cap legat de mafiotii transnistreni.

Deținutul, palid, cu obraji scofâlciți și ochii de un albastru spălăcit, tulbure, se uită la mine, la părinții lui, apoi își strânge pumnul în jurul urechii stângi de parcă-ar vrea să înghită tot sunetul din încăpere.

Nu stiam ca culoarea ochilor se schimba in functie de starea de libertate, dar nu stiu atat de multe despre ochi. Ori daca erau spalaciti de dinainte, chiar merita scris? Faza cu absorbitul sunetului n-are niciun sens, dar ma gandesc ca nu se poate observa ca individul era epuizat, trebuia neaparat sa faca o chestie din asta de monolog de Mircea Albulescu.

Mai avem două ore la dispoziție, timp în care un soare obez ne alungă la umbra unor vișini

Repede, poate detinutul va fi eliberat prin puterea magica a elucubratiei!

****

Povestea de succes a celor plecaţi la muncă în străinătate

Chestia asta e enervanta de la prima propozitie.

În bucătăria lui mică din Saint Denis, Ille de France, Moș Cotroș din Certeze, Țara Oașului

Exista asa o placere copista, Rares Bogdan-iana, in a declama originile satesti ale unuia si altuia. Ca si cum brusc avem un discurs despre origini si despre apartenenta si un simt pentru investigarea disolutiei acelui "ceva". Atata ca n-a exista niciodata. Pacat ca a murit Marioara Murarescu, n-a apucat sa vada cum intro-urile ei au ajuns specie jurnalistica.

Cotroș avea o echipă de oșeni de la el de-acasă, dornici de muncă, cu palmele cât lopețile și o hotărâre încrâncenată de-a se simți din nou oameni.

Asta e directia, eroizarea maramureseanului tacut si muncitor, un fel de fantezie adaptata a cliseului lumberjack-ului. Sigur, asezonat cu retorica asta a muncii necalificate in Vestul exploatationist.

Bătrânul Bumbușchi din Certeze, cu ochii înroșiți de conjunctivită, într-o poziție demnă și totuși umilă, stă la intrarea în magazinul Monoprix de pe Av. Charles de Gaulle, cu vedere către esplanada de La Defence.

Vai, batranul Bumbuschi, un fel de Splendidul Sibiu sau Bewildering Bucharest sau eternul Eliade. Atata doar ca genul asta de pudibonderie mai mult il transforma intr-o carte postala in sepia decat sa-l prezinte drept om.

BLESTEMUL BETONULUI

Cineva sa salveze intertitlurile.

Oșenii trebuie să facă bani. E o lege (“un blestem” zice generația tânără de la Paris) pe care au moștenit-o și pe care trebuie să o respecte.

 Cred ca autoarea nu intelege ca exista un numar limitat de tropi din Ion pe care ii poate folosi intr-un singur text.

Casele de lemn, care au fascinat Europa prin tehnica de îmbinare a bârnelor fără niciun cui, s-au transformat în mamuți de beton cu balcoane de inox și acoperișuri în valuri.

Mamutii de beton. Mamutii. Oare nu exista si un Imperiu al Mamutilor de beton?

La unele case noi aflate în șantier se pot observa încă frânturi din casa veche: o bârnă, un brâu pictat manual, sau o fereastră cu ramă de lemn, peste care se toarnă rece betonul.

Autorea e atat de naiv-etnofila incat probabil citeste Winnetou ca pe un reportaj Nat Geo.

Cât îi ia unei căruțe să se transforme în mașină decapotabilă? Câțiva ani de muncă grea la Paris, Viena, Milano...

Necesara pauza reflexiva de gen "trecut si viitor". Ma gandesc ca pentru o minte obosita, genul asta de pozitionare pe o axa temporala e o metoda de igiena.

Cineva isi "alina dorul." Cu sarmale si slanina. Deseneaza-mi o ie.